“DE URGENȚĂ”, DOAR DACĂ S-AR PRĂBUȘI

0
996

S-ar putea face un pod de pontoane, peste râul Buzău, la Mărăcineni, doar dacă s-ar prăbuşi podul de pe drumul drumul european 85 pe care se circulă acum între Muntenia şi Moldova. Cam aceasta este concluzia autorităţilor după ce podul de la Mărăcineni, obiectiv strategic și tranzitat de mii de mașini, a fost închis luni pentru reparații capitale, pe sensul dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău. Timp de 130 de zile, tot traficul care leagă Moldova de Capitală, cu restricții de tonaj s-a mutat pe podul nou, care are numai două benzi de circulaţie.

Luna viitoare se împlinesc 13 ani de când o viitură de amploare istorică a rupt un picior al podului de la Mărăcineni, peste râul Buzău, ducând la prăbuşirea acestuia şi ruperea legăturii rutiere între Muntenia şi Moldova timp de aproape o jumătate de an. A fost cel mai important dezastru produs infrastructurii naționale la acea vreme. Pe 9 mai 2005, al doilea pilon a cedat iar podul rămas fără susţinere şi s-a prăbuşit în albia râului, sub privirile a zeci de trecători. Singura soluţie temporară a fost construcţia provizorie a trei poduri cu picioare scurte la aproximativ un kilometru în amonte de podul distrus. În acea perioadă, şantierul noului pod de la Mărăcineni a fost vizitat de opt ori de premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, şi de 15 ori de fostul preşedinte Traian Băsescu. Același scenariu de coșmar s-ar putea repeta și acum după ce de luni, 23 aprilie, tot traficul care leagă Moldova de Capitală, cu unele restricții de tonaj, s-a mutat pe podul construit acum 13 ani, care are numai două benzi de circulaţie. Autorităţile exclud construcţia unui pod de pontoane în zonă care să preia o parte din trafic, deoarere situaţia actuală nu este una de urgenţă.

În aceste condiţii, întreg traficul rutier din şi înspre Moldova se desfăşoară doar pe tronsonul nou al podului de la Mărăcinei, pe câte o bandă pe sens. Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maxim autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepţia vehiculelor destinate exclusiv transportului de persoane, este restricţionată în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, după cum urmează: vineri între orele 10:00 – 22:00; sâmbătă între orele 8:00 – 18:00; duminică între orele 12:00 – 22:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 28 = 32