Vulcanii noroioşi au fost asaltaţi de turişti

0
1034

Mii de turişti din toate colțurile țării au evadat, în a doua zi de Paşte, în peisajul selenar de la Vulcanii Noroioşi din judeţul Buzău. Aflați între dealurile Carpaţilor de Curbură, vulcanii sunt unici în Europa şi atrag de la an la an tot mai mulți turiști care se declară fermecați de peisaj.

Conurile vulcanilor de noroi şi pământul arid din jurul lor, în care aluviunile au săpat ravene adânci chiar de doi metri, compun un peisaj unic nu doar în România. Această „ciudățenie” a naturii atrage an de an oameni din toată lumea, curioşi să vadă cum fierbe pământul. Turiştii privesc uimiţi bolboroselile şi imortalizează trecerea prin zonă fie cu telefonul mobil, fie cu aparate foto. Este chiar la modă acum să îți faci selfie cu un con de nămol în spate. Asta, chiar dacă actul artistic presupune sacrificii.

Vulcanii Noroioşi sunt formaţiuni create de gazele naturale ce vin de la peste trei mii de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinaţie cu apa din pânza freatică. Şiroaiele de noroi de culoare gri sau brun cenuşie modifică permanent peisajul pentru că după ce se preling se întăresc şi dau naştere unor denivelări.

Vulcanii Noroioşi sunt împărţiţi în patru locaţii  La fierbători, Piclele Mari, Piclele Mici şi Beciu. Piclele Mari acoperă 15 hectare şi au fost declarate rezervaţie geologică din 1955. Platoul unde pământul fierbe continuu are pe margini crevase adânci care odinioară erau vulcani activi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 4 = 6