POD ÎNCHIS DUPĂ PAȘTE

0
1105

 

Podul metalic de la Mărăcineni, care face legatura intre Bucuresti si Moldova, se va închide imediat după Paște! Autoritățile au luat această decizie cu scopul de a se evita aglomeraţia pe timpul sărbătorilor pascale. Până atunci, Poliția rutieră și compania care administrează drumurile naționale caută soluții pentru fluidizarea traficului în zonă.

Documentaţia de închidere a podului a fost transmisă, zilele trecute, la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru obţinerea autorizaţiei. Firma care se va ocupa de reabilitarea acestui obiectiv a primit, recent, avizul necesar de la Ministerul Transporturilor. Astfel, la jumătatea săptămânii viitoare, accesul autovehiculelor pe podul metalic de la Maracineni, care leaga Bucurestiul de Moldova, va fi restricționat, timp în care vor fi efectuate lucrări de consolidare.

Pentru a se evita blocajele în trafic, vor fi montate semafoare, la ambele capete ale podului dar şi pe Bulevardul Unirii, in municipiul Buzau, în zona mall-urilor. Autoritatile doresc şi facilitarea accesului pe pod dinspre Drumul Județean 203K, pentru a înlesni navetiştilor din comunele Mărăcineni şi Săpoca intrarea în municipiul Buzău.

Lucrările de reabilitare la podul de la Mărăcineni, care vor dura aproximativ 4 luni, și nu 8 luni, cum se estimase inițial, constituie o provocare și pentru Poliţia Rutieră. Agenţii vor fi nevoiţi să asigure fluenţa traficului în acestă zonă extrem de importantă şi intens circulată, ce face legătura între Moldova şi Capitală.  În ultimele luni, spre disperarea șoferilor, pe podul metalic de la Mărăcineni, construit în 1932, au apărut numeroase gropi în carosabil. Pe toată perioada desfăşurării lucrărilor de reabilitare a obiectivului, întreg traficul rutier va fi preluat de celălalt pod.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

28 + = 31