Stadion, adăpost pentru oamenii străzii

0
144

 

Ruină şi mai nou adăpost pentru oamenii străzii. În asta s-a transformat stadionul Farul Constanţa, altădată, o mândrie a orașului de la malul mării. Locul în care echipa naţională a României strângea laolaltă 20.000 de inimi de romani, a fost lăsat de izbelişte. A trecut de la un patron la altul, iar atunci când echipa fanion a oraşului a retrogradat în liga 3-a a fost abandonat. Acum este în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, care nu-şi permite să bage bani în el. De el însă profita oamenii străzii care l-au transformat într-un adevărat focar de infecţie.

În 2008 România juca un meci memorabil aici cu Franta. S- a terminat 2-2. Era maximum de glorie pentru stadionul constănţean, dar şi începutul sfârşitului pentru aceeaşi arenă sportivă, ajunsă acum o ruină. Buruienile au pus stăpânire pe arena din strada Primăverii, iar stadionul a ajuns într-o stare de degradare totală. Scaunele sunt rupte, iar în unele locuri au fost chiar smulse de oamenii certaţi legea. Dacă în urmă cu un deceniu, stadionul din Constanţa se ridică încă la înălţimea standardelor FIFA şi UEFA, acum arată arată deplorabil şi pare uitat de lume.

Peisajul stadionului din Constanţa este dezolant. În exterior, zidurile sunt dărăpănate, rugina este peste tot, iar unele spaţii adiacente s-au transformat în adăposturi pentru rromi sau oamenii străzii.

Direcţia pentru Tineret şi Sport a preluat stadionul în urmă cu şase luni, după ce fostul patron, a renunţat definitiv la echipa şi la el. Nu are însă fonduri pentru reabilitarea lui şi nici pentru conservare. O face totuşi în limita posibilităţilor. A angajat doi paznici şi periodic ecologizează arena şi curtea.

Din păcate însă eforturile par să fie sortite eşecului. În urmă cu câteva zile lacatele puse de angajaţi la unele spaţii au fost sparte din nou. Aşa că s-a cerut ajutorul poliţiei locale.

Anul trecut consiliul judeţean şi-a dat acordul pentru preluarea bazei de la ministerul tineretului şi sportului. Mai mult, anunţau că vor să reabiliteze arena cu fonduri naţionale sau europene, însă deocamdată promisiunea nu s-a mai concretizat. Iar între timp Stadionul Farul continua să se degradeze sub ochii neputincioşi ai împătimiţilor de fotbal de la malul mării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here