MONUMENT ÎN PERICOL

0
1082

 

Trecerea anilor lăsat urme pe clădirile, declarate monumente istorice. În cazul în care nu se intervine, vechile imobile încep să se degradeze şi chiar să pună în pericol vieţile oamenilor. Aşa se întâmplă şi cu Primăria Râmnicu Sărat, imobil vechi de peste 100 de ani, din care au început să cadă bucăţi de tencuială. Accesul pe intrarea principală a fost bloca, astfel încât nici un cetăţean care vine la Primărie să nu fie expus pericolului.
Accesul pe intrarea principală, în Primăria Rm. Sărat a fost blocat, săptămâna trecută, după ce bucăţi de tencuială din ornamentele clădirii s-au desprins şi au căzut. În zona din fata imobilului, au fost luate măsuri de siguranţă, clădirea fiind împrejmuită cu banda de inscripţionare şi garduri metalice, astfel încât nici un cetăţean să nu fie expus pericolului. Autorităţile spun că imobilul, cu o vechime de peste 100 de ani, este declarat monument istoric şi fără aprobarea Ministerului Culturii nu se pot face lucrări de reabilitare.

Reprezentanţii Primăriei spun că în cel mai scurt timp angajaţii Administraţiei Domeniului Public vor interveni în zonă şi vor curata pereţii clădirii de eventualele bucăţi de tencuială care s-ar putea desprinde. După această operaţiune, intrarea principală ar putea fi redeschisa. Deşi clădirea Primăriei Rm. Sărat are nevoie urgentă de reabilitare, până acum autorităţile nu au reuşit să găsească finanţare, nici din fonduri europene, nici din cele guvernamentale, pentru proiectul realizat.

În 2014, autorităţile din Rm. Sărat au luat decizia de a restricţiona traficul în zona Primăriei, în urma avertizărilor unei comisii care a evaluat clădirea veche de peste 100 de ani. Potrivit evaluării realizate, imobilul, declarat momument istoric, este afectat de trepidaţiile produse de maşini. Pentru că trepidaţiile să nu afecteze clădirea, autorităţile au impus restricţii de viteză şi tonaj şi tonaj în zonă. Mai mult, circulaţia autovehiculelor în zona Primărie a fost interzisă în zilele de sâmbătă şi duminică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 61 = 63