Simona Muscă, autoarea cărtii „Conjugat la feminin”: “Colecţia vestimentară By Conjugat la feminin, versatilă şi plină de personalitate”

0
1297

Simona Muscă, autoarea cărtii „Conjugat la feminin” este un exemplu de femeie modernă. A ales de foarte tânără calea antreprenoriatului şi recunoaşte că fără oamenii dragi din jurul ei nu ar fi putut ajunge la rezultatele de care se bucură în prezent. Recent, Simona Muscă a lansat o colecţie vestimentară intitulată “By Conjugat la feminin”, o colecţie versatilă şi plină de personalitate. Mai mult decât atât, autoarea, în vârstă de 31 de ani a ales să îşi doneze ziua de naştere. Acestui demers au spus „DA” artişti precum Aurelian Temişan, Trupa Story, Cvartet Anima şi multi alţii.

Georgiana Vlădoiu: Ai organizat o zi aniversara caritabila? De ce? Și pentru cine?

Simona Muscă: Sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit până acum de la viață. Anul acesta mi-am propus să mulțumesc mult mai mult pentru tot ce am și îmi doresc să dau mai departe tot ceea ce sunt. Anul acesta, am dăruit ziua mea de naștere. Cu ajutorul prietenilor și colaboratorilor, pentru a sprijini copiii diagnosticați cu Sindrom Autism, din cadrul Asociaţiei Autism şi Terapii Complementare Curtea De Argeş (fondurile donate au avut ca și scop pregătirea unui sediu mai mare de terapii și acordarea de beneficii copiilor din centru). Cred în puterea exemplului și în acest demers. Eu, am tot ce am nevoie, însă acești micuți au nevoie de noi! Astfel, cadoul meu s-a transformt într-o donație pentru cei mici!

G.V.: Cine a participat la aniversare?

S.M.:Plăcut surprisă am fost de multe persoane pe care nu le cunoşteam şi care au ales să îmi fie alături în acest demers. Acestui demers au spus „DA” artişti precum Aurelian Temişan, Trupa Story, Cvartet Anima şi multi alţii. Pe lângă aceştia, au participat prieteni apropiaţi, colaboratori, amici şi bineînţeles familia mea, care a avut mai multe emoţii decât mine. Iar neplăcut surprinsă am fost de persoane care au promis că vor ajunge la acest eveniment, persoane care pozează în modele pentru alţii, însă au uitat că „evenimentele” nu sunt doar cele cu dresscode Red Carpet.

G.V.: Ce își dorește Simona Muscă la vârsta de 31 ani?

S.M.:Cred că abia acum îmi doresc o familie, linişte, echilibru, împăcare, pace cu trecutul şi multe alte proiecte de acest gen.

G.V.: Ce alte proiecte noi ai în plan?

S.M.:De curând am lansat colecţia vestimentară By Conjugat la feminin. Este o colecţie versatilă şi plină de personalitate, în care am inclus mai multe tipuri de ţinute“must” în garderoba oricărei femei. Sunt piese elegante şi feminine, din materiale de calitate şi cu croieli îndrăzneţe,  în care ne-am “jucat” cu volumele şi am folosit juxtapuneri. Recunosc că aveam în gând de mult timp această colecţie – chiar de când începusem să scriu prima mea carte. Mi s-a întâmplat des ca în munca mea de consultant de imagine să mă găsesc pusă în dificultate când trebuia să recomand piese “cu personalitate” – aveam la dispoziţie puţine variante. Aşa că mi-am pus ideile pe hârtie şi apoi au prins viaţă şi din materiale.  

G.V.: Cui se adresează această colecţia vestimentară By Conjugat la feminin?

S.M.: Colecţia se adresează femeilor care vor să se îmbrace altfel decât cu hainele disponibile în magazine şi realizate în sute de mii de bucăţi. Pe scurt, femeilor care vor să îşi poarte hainele, nu să se lase ele purtate de acestea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 1 =