Dezinteresaţi de spital

0
919

În ultimii ani, conducerea Spitalului Municipal din Rm. Sărat a încercat să atragă medici noi, însă demersurile nu au avut întotdeauna rezultatul aşteptat. Spre exemplu, în octombrie 2015, concursul pentru angajarea a doi medici radiologi a fost anulat pentru că nu se înscrisese niciun candidat. Deşi au fost atraşi cu oferte tentante, de a-şi desfăşura activitatea medicală pe un computer tomograf nou şi modern şi de a beneficia de o locuinţă de serviciu, medicii nu au fost interesaţi de posturile de la Rm. Sărat.

În 2016 şi 2017, mai multe posturi pentru medici specialişti au fost scoase la concurs, însă puţine au fost ocupate. În prezent, în spitalul din Rm. Sărat, sunt angajaţi 43 de medici, dintre care unii moldoveni sau sirieni. Săptămâna această, echipei medicale i s-au alăturat alţi doi specialişti.

Medicii sirieni, unul chirurg şi altul ginecolog, au fost angajaţi în unitatea medicală în 2017.

Potrivit unor surse, aceştia nu ar reuşi să comunice prea bine cu pacienţii, pentru că nu cunosc îndeajuns de bine limba română. Conducerea unităţii medicale susţine însă că nu a primit până acum nici o sesizare în acest sens.

 

Mai mult, directorul medical, Felicia Vasile, spune că medicii străini nu ar avea probleme de comunicare prea mari pentru că au absolvit Facultatea de Medicină în România.

 

Şi în 2018 la Spitalul Municipal din Rm. Sărat va avea loc un concurs pentru ocuparea unor posturi vacante de medici. Sunt disponibile câte un post în specialitățile: chirurgie generală, obstetrica ginecologie, epidemiologie, ATI, neurologie, cardiologie, urologie, oncologie şi boli de nutriţie. Câte 2 posturi sunt scoase la concurs pentru: medicină internă, pediatrie, radiologie, iar câte 3 pentru neonatologie şi boli infecţioase.

Câte din aceste posturi vor fi ocupate şi de cine, rămâne de văzut. Ce ar mai trebui făcut pentru a-i atrage pe medici la Spitalul Municipal Rm. Sărat sau pentru a-i păstra pe cei care deja îşi desfăşoară activitatea aici? Este intrebarea la care ar trebui să răspundă autorităţile, înainte ca spitalul să ajungă din nou în situaţia de a închide secţii din cauza lipsei de medici.

 

Mihaela Ştefan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 56 = 59