Declaraţia 600 se opreşte

0
1031

Ministrul de finante,  Eugen Teodorovici a explicat care vor fi procedurile pentru ca declaraţia 600 să fie simplificată şi ce trebuie să facă românii atunci când măsurile guvernului, în legatură cu acest formular, vor fi terminate.

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarant că luna aceasta Guvernul va lucra la o formă a declarației 600, iar apoi va fi dezbătută public. Până la definitivarea procedurii însă, depunerea formularului se opreşte.

Ministrul a anunțat și niște modificări majore. Față de varianta inițială, de această dată contribuabilii nu mai trebuie să plătească trimestrial, de 4 ori pe an sumele de bani datorate, ci o singură dată.

De asemenea, nu se vor lua în calcul veniturile realizate în anul anterior, ci veniturile pe care contribuabilul estimează că le va realiza în acest an.

Formularul 600 trebuie depus de românii care au realizat venituri din activități independente, din asocierea cu o persoană juridică, din cedarea folosinței bunurilor, din investiții, inclusiv dividende, din activități agricole, piscicultuă, silvicultură sau din alte surse.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 59 = 68