Polițist cercetat de agresiune în timpul unei audieri

0
238

Ajutorul șefului de post din comuna Cernătești este acuzat că ar fi agresat fizic și verbal un adolescent în timpul unei audieri desfășurate în incinta postului de poliție din localitate.

Mihai a fost luat la postul de Poliție din Cernătești după ce ar fi provocat un incident în centrul satului. Puștiul l-a scuipat și înjurat pe un bărbat cu probleme psihice, scenă surprinsă de o cameră de supraveghere a primăriei.

Mihai a fost luat la postul de poliție unde, spune el, a fost înjurat de mamă și lovit cu palma și cu pumnul de către ajutorul șefului de post, dovadă fiind o înregistrare audio. După incident, băiatul a chemat salvarea, care l-a dus la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Medicii de aici au constatat însă că nu are urme de agresiune și i-au dat drumul acasă. Un alt echipaj de poliție sosit la spital i-a mai aplicat tânărului o amendă pentru apelarea fără motiv a numărului unic de urgență 112.

Mihai locuiește în Cernătești alături de bunicul său, după ce mama lui a plecat la muncă în străinătate, iar tatăl a decedat. Despre el, lumea spune că nu este deloc ușă de biserică.

Inspectoratul Județean de Poliție  Buzău confirmă că la Parchet a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru clarificarea celor relatate de minor. La rândul său, tânărul susține că va merge să își caute dreptatea în instanță.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here