Sorin Cârjan se arată nemulțumit de modul în care actionează polițiștii locali 

0
2196

 

Amenzile nu sunt o soluție pentru a rezolva problema gunoaielor depozitate necontrolat la marginea orașului! O spune edilul din Rîmnicu Sărat, care s-a declarat nemulțumit de modul în care actionează polițiștii locali în ceea ce privește respectarea normelor de mediu. Deși conducerea Poliției Locale a prezentat aleșilor un raport de activitate pe anul 2017, din care reiese că a avut o activitate mai eficienta decât în anul precedent, mulți consilieri locali au fost de aceeași părere cu primarul municipiului.

Conducerea Poliției Locale din Rîmnicu Sărat a prezentat recent autorităților raportul de activitate pe anul 2017. Din bilanț reiese că agenții locali au executat multe misiuni și activități specifice, în cadrul cărora au aplicat un număr de 2.155 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 562.600 lei, dintre care 1.465 sancțiuni cu amendă și 690 de sancțiuni cu avertisment scris. Chiar dacă din datele statistice reiese că activitatea a fost mai eficientă decât în anul precedent, primarul municipiului s-a declarat nemulțumit de modul în care actionează polițiștii locali în ceea ce privește respectarea normelor de mediu.

Edilul consideră că amenzile nu sunt o soluție eficientă pentru a rezolva problema gunoaielor depozitate necontrolat la marginea orașului.

Primarul din Rîmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, l-a invitat la următoarea ședință a Consiliului Municipal și pe directorul Poliției Locale, Emilian Burlacu, pentru a stabili împreună obiectivele pentru anul 2018.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 1 =