Procurorii anticorupţie au dispus joi clasarea cauzei faţă de foştii miniştri Dan Nica, Silvia Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu cercetaţi pentru abuz în serviciu în dosarul Microsoft

0
1096

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, cauza a fost clasată pe motiv că faptele au fost prescrise în cazul lui Dan Nica, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2000 – iulie 2004, al Silviei Adriana Ţicău, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004, iar anterior secretar de stat la acelaşi minister şi în cazul lui Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005.

Procurorii anticorupţie au dispus anterior clasarea cauzei în dosarul Microsoft şi faţă de foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu şi Şerban Mihăilescu în dosarul Microsoft.

Soluţia de clasare a fost dispusă pe 8 ianuarie 2018, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Aceeaşi soluţie a clasării s-a dispus faţă de Mihai Tănăsescu în cazul infracţiunii de luare de mită şi spălarea banilor, care a constat în faptul că în perioada iunie 2003 – noiembrie 2004 a pretins şi primit de la omul de afaceri Claudiu Florică şi de la o altă persoană, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers, ca urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft.

În cazul lui Şerban Mihăilescu s-a mai dispus soluţia clasării şi faţă de alte fapte, întrucât nu au rezultat probe din care să reiasă că, în baza influenţei pe care ar fi avut-o, a asigurat încheierea contractului de închiriere licenţe IT în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers şi derularea acestuia în bune condiţii. În plus, nu au existat probe din care să reiasă că el ar fi primit de la societatea respectivă foloase necuvenite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 + = 23