Sorin Cîrjan : „Să avem puterea să ne luptăm cu problemele pe care le vom avea în față”

0
1101

La început de an, Sorin Cîrjan, primarul municipiului Rm. Sărat, îndeamnă cetățenii la înțelegere și bună conviețuire.Șeful administrației râmnicene intenționează în 2018, ca pe lângă demararea proiectelor necesare comunității locale, să realizeze un parteneriat constructiv cu cetățenii. Râmnicenii sunt îndemnați să participe la luarea deciziilor și să contribuie la modernizarea orașului prin unitate: „Pentru 2018 am gânduri frumoase, îmi doresc să fim sănătoși și să avem puterea să ne luptăm cu problemele pe care le vom avea în față. Am convingerea că vom constitui o majoritate cu râmnicenii care înțeleg eforturile noastre și vin alături de noi. Să-i lăsăm pe cei care caută pricini de supărare și de acuze la adresa noastră. Într-o comunitate trebuie să existe și astfel de oameni, doar să nu ne lăsăm prinși în corul acesta de fluierături.”

Edilul are câteva recomandări pentru râmniceni, mai ales dacă zona noastră va fi lovită în această iarnă de fenomene meteo periculoase: ”Am mari așteptări de la cetățeni în perioada care urmează. Dacă va ninge să punem toți mâna pe lopeți. Nicăieri în lume autoritățile nu sunt pregătite dacă va fi activat codul portocaliu. Fiecare trebuie să facă ceva pentru sine, pentru a nu-și pune viața în pericol. Noi vom fi în mijlocul nămeților, vom face ceea ce trebuie pentru comunitate și pentru cei care nu își pot avea singuri de grijă.”  a precizat Sorin Cîrjan, primarul Râmnicului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 3 =