AJUTOARELE LUI MOȘ CRĂCIUN

0
205

Misiune umanitară extremă, în acest weekend, în Munţii Buzăului. O caravană cu aproape 30 masini de teren conduse de membrii unui club off road a strabătut cele mai inaccesibile zone din nordul judeţului pentru a duce darurile Moşului la bătrânii şi copiii sărmani. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât în sac au fost strecurate, pe lângă alimentele necesare,şi câteva perechi de ochelari pentru bătrânii cu probleme de vedere.

După ce au fost încărcate cu bunătăţile daruite de Moș Crăciun, mașinile puternice au luat-o dimineaţă înspre munţi. Au întâlnit multe piedici însă nu s-au lăsat. Maşinile s-au împotmolit dar membrii clubului de off-road au continuat să tureze motoarele până ce au dovedit că nu degeaba sunt numiţi aşii volanului.

Membrii şi prietenii clublui off road şi-au planificat să ajungă mai întâi în comunităţi izolate din Nehoiu. Au ajuns acolo unde nici vara nu prea te încumeţi să ajungi, peste râpe adânci şi pe culmi înalte. Au găsit familii cu mulţi copii şi bătrâni care supravieţuiesc în condiţii greu de imaginat. Şi-au propus să le aducă o bucurie cât de mică şi au reuşit.

Misiunea umanitară a avut şi un scop medical. Un specialist în optometrie a ajutat câţiva bătrâni să-şi îmbunătăţească vederea cu ajutorul unor perechi de ochelari oferiti gratis.

Trimişii lui Moş Crăciun cu motoare puternice nu au renunţat la misiune nici după lasarea întunericului, spre surprinderea bătrânilor, unii chiar treziţi din somn.

În caravana umanitară din acest weekend s-au înscris aproape 30 de maşini 4×4, cu 65 de participanţi din mai multe judeţe. Duminică au distribuit pachete cu produse alimentare şi de igienă în sate din comuna Brăeşti. În total, peste 150 de familii au fost vizitate, sâmbătă şi duminică, de către membrii clubului GTC Motors.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here