IMPACT VIOLENT

0
1059
Sursa foto: Arhivă

Un alt accident grav a avut loc marţi seară pe drumul național Buzău – Ploiești. Evenimentul rutier s-a produs în momentul în care un şofer a încercat să vireze la stânga spre un drum comunal, fiind lovit violent de un autoturism care a intrat în depăşire pe linie continuă. Din accident a rezultat rănirea  șoferului mașinii izbite.

 

Accidentul a avut loc, seara trecuta, în jurul orei 20:00, pe Drumul Național 1 B Ploiești –Buzău, la intersectia cu drumul comunal către satul Lipia. Un bărbat de 37 ani, din Buzău, care se deplasa din direcţia Ploieşti către Buzău ar fi semnalizat intenţia schimbării direcţiei de deplasare în stânga, către Lipia. Din cate se pare, din spate, un alt conducător auto de 56 ani, din Buzău, a intrat în depăşire pe linie continuă, moment în care cele doua masini au intrat în coliziune. In urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe camp, iar şoferul de 37 ani a fost ranit. Barbatul a refuzat acordarea de îngrijiri medicale din partea personalului de la ambulanţă.

 

Poliţia Rutieră continuă cercetările pentru stabilirea exactă a dinamicii accidentului. Cât au durat cercetările, aproximativ o oră, traficul pe drumul national Buzau-Ploiesti a fost îngreunat, circulându-se alternativ pe un singur sens de mers.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 30 = 32