Exponate de valoare, zeci de icoane și obiecte bisericești, unele cu vechime de peste 300 de ani

0
946

 

Turiştii care vor vizita Muzeul Județean din Buzău au ocazia să admire, zeci de icoane și obiecte bisericești, unele cu vechime de peste 300 de ani, exponate care aparţin, în cea mai mare parte, tezaurului de valori al Muzeului Episcopal Buzău. Joi, a avut loc vernisajul expoziției, în prezența reprezentanților Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, ai Muzeului Județean dar și a unor buzoieni dornici să admire valoroasele exponate.

Vernisajul expoziției “Rodul tainic-sufletul omului”, organizată în ziua Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, a fost precedat de un scurt moment religios.

Colectia cuprinde icoane datate din secolele XVIII, XIX şi XX, dar și diferite alte obiecte de artă decorativă ce aparţin tezaurului de valori al Muzeului Episcopal Buzău. Exponatele au o încărcătură simbolică deosebită.

Obiectele expuse la Muzeul Judeţean Buzău au o valoare inestimabilă, multe fiind create de către pictori anonimi, altele, de către artiști plastici renumiți ai secolului XIX, precum Nicolae Teodorescu si Gheorghe Tattarescu.

Expoziţia “Rodul tainic-sufletul omului” va fi deschisă publicului pentru o perioadă de cel puţin trei ani.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 5 =