România va avea un nou penitenciar la Unguriu, județul Buzău

0
4014

În urma vizitei din luna septembrie a Ministrului Justiţiei, Tudorel Toader la Buzău s-a luat în calcul construirea unei noi închisori pe locul Unitatății Militare din comuna Unguriu. Această propunere făcută în urmă cu două luni este, de astăzi, tot mai aproape de adevăr . Ministrul a anunțaț la începutul şedinţei de Guvernde miercuri, că un nou penitenciar va fi construit la Unguriu și că luna aceasta va prezenta la CEDO măsurile luate sau preconizate pentru ameliorarea condiţiilor din închisori.
”În vederea îndeplinirii cerinţelor hotărârii-pilot a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, este propunerea de preluare a două unităţi militare de pe raza comunei Unguriu din judeţul Buzău, unităţi militare aflate, evident, în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. Este o suprafaţă de teren foarte generoasă, are clădiri solide, bune pentru folosit pentru Administraţia Penitenciarelor şi acolo avem în vedere să vă propunem construcţia unui nou penitenciar modern, la standarde europene care, împreună cu penitenciarul de la Berceni, la care s-a dat drumul la studiul de fezabilitate, să asigurăm capacitatea de cazare la cei patru metri pe deţinut, astfel cum ne obligă Curtea Europeană”, a declarat Tudorel Toader pentru Mediafax.

Locul unde vor ajunge deținuții este o fostă unitate militară care a fost închisă în 2007 și la prima vedere locaţia este ideală pentru o astfel de destinaţie. Cele 20 de clădiri, care de întind pe 15 hectare sunt acum dezafectate şi mare parte din ele sunt degradate. Abia după ce vor fi făcute toate expertizele se va stabili care dintre clădiri mai poate fi folosită pentru viitorul penitenciar.
Pentru comuna Unguriu construirea unui penitenciar ar putea aduce, pentru oamenii din zonă, 1500 de locuri de muncă mai aproape de casă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 3 =