4 minori au vandalizat spațiile de joacă recent amenajate

0
905

În loc să se bucure de locurile de joacă, au devastat mobilierul nou abia montat în aceste spații. Vorbim despre patru minori, din Râmnicu Sărat, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, care duminică seară au rupt două măsuțe dintr-un loc de joacă din cartierul Zona Pod. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care copiii devastau mobilierul, iar cu ajutorul imaginilor polițiștii locali i-au identificat. Părinții minorilor au fost sanctionați pentru nesupraveghere lor și au fost puși să plătească pagubele.

În imaginile surprinse de o camera de supraveghere, din apropierea unui loc de joaca, din cartierul Zona Pod, se vede cum minorii s-au urcat cu picioarele pe măsuțele din acest spațiu. Trag de ele și dau cu picioarele până reușesc să le rupă. Incidentul s-a produs duminică seară, iar cu ajutorul imaginilor polițiștii locali i-au identificat pe copiii care au devastat mobilierul.

Pentru nesupravegherea copiilor fiecare părinte a primit o amendă de 1.000 de lei. Oamenii legii îi îndeamnă pe părinți să își supravegheze îndeaproape copiii, când îi lasă afară pentru a nu ajunge în astfel de situații.

Pagubele produse de grupul de minori se ridică la aproximativ 1.000 de lei, iar costurile pentru reparații vor fi suportate în totalitate de către părinți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =