Necazul familiei din Mărgăriteşti nu a fost uitat de autorități

0
557

Au rămas pe drumuri, în prag de iarnă, dar nu au fost uitați. Este cazul a doi soți și a celor 4 copii ai lor din localitatea buzoiană Fântânele, comuna Mărgăritești, a căror casă a fost mistuită de un incendiu la sfârșitul lunii trecute.  Președintele Consiliului Județean Buzău a dispus alocarea sumei de 10.000 de lei din fondul de urgență al județului pentru ajutorarea familiei din Mărgăritești.

În prag de iarnă, familia Alexe, din satul Fântânele, comuna buzoiană Mărgăritești a rămas pe drumuri, după ce casa i-a luat foc. Incendiul s-a produs la sfârșitul lunii trecute, iar părinții împreună cu cei patru copii, cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani, au fost nevoiți să se adăpostească în casa parohială din sat. Senzibilizați de drama celor 6 membri ai familiei, mulți oameni de bine le-au sărit în ajutor. Lor li s-a alăturat și președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care a dispus alocarea unei sume din fondul de urgență al județului. Banii au intrat deja în contul familiei, urmând ca ei să acopere manopera pentru zidirea casei. Președintele Consiliului Județean Buzău îi indeamna pe toti cei cu suflet mare să vină în sprijinul acestor oameni și să facă donații pentru ca familia cu cei patru copiii să poată locui într-o casă nouă de sărbători.

“Consiliul Judeţean Buzău a alocat 10.000 de lei familiei afectată de incendiu. Era normal să facem acest lucru pentru că este o familie în nevoie. A rămas fără niciun fel de bun personal și era normal ca și noi, ca autoritate locală, să ne implicăm în ajutorarea acestei familii. Aceasta este suma maximă pe care noi putem să o alocăm.” a spus Petre Emanoil Neagu, președinte Consiliul Județean Buzău.

În ajutorul familiei Alexe au venit și alte persoane publice din Buzău. Secretarul de stat George Sava a donat BCA-ul și adezivul, în timp ce consilierul județean Marian Bârlă i-a cooptat pe alți doi aleși, Ion Barbu și Iulian Nicoare, toți trei contribuind cu sume de bani sau cu executarea unor manopere. Primul care și-a arătat dorința de a-i ajuta pe acești oameni năpăstuiți de soartă a fost militarul Dan Nadoleanu, care a asistat la incendiul în care a fost distrusă casa familiei Alexe. Tânărul a demarat o campanie de strângere de fonduri și materiale de construcție, iar cel mai probabil până la sărbători familia din Mărgăritești se va muta într-o nouă locuință.

Toți cei care vor să ajute familia rămasă pe drumuri, pot face donații în contul

RO 61BTRL 0100 1205 R117 63 XX al Asociației ,,Camaradul Generos,, deschis la Banca Transilvania, sucursala Buzău, cu specificația ,,Ajutor pentru familia Alexe Fănel, din comuna Mărgăritești, județul Buzău,,.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here