APIA Buzău una dintre primele instituții din țară care a început plata avansului către fermieri

0
537

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură  Buzău a început să plătească fermierelor avansul pe suprafaţă aferent acestui an chiar la miezul nopţii. Fermierii vor avea însă bani în conturi abia de mâine. APIA trebuie să plătească avansurile pe suprafață până la 30 noiembrie 2017, însă platile ar putea fi onorate până la începutul lunii noiembrie.

APIA Buzău este una dintre primele instituții din țară care de azi noapte, chiar de la ora 00:00 a început plata avansului pe suprafață pentru anul 2017 către fermieri. Banii vor intra, în conturile a  peste 18.000  de fermieri din județul Buzău, începand de  marți, 17 octombrie.

Avansurile reprezintă 70% din plata nominală pe suprafață din Fondul European de Garantare Agricolă și 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. În funcție de schemele de sprijin accesate, fermierii vor primi între 130 și 155 euro/ha, plata făcându-se diferențiat pe categorii de fermieri.

Agenția de Plăți si Intervenție Buzău trebuie să plătească avansurile pe suprafață până la 30 noiembrie 2017, însă plățile ar putea fi onorate până la începutul lunii noiembrie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here