Deși interzise prin lege, meditațiie cu profesorul de la clasă sunt încă o practică

0
1381

În ultimii ani, învățământul românesc traversează o criză fără precedent. Unul dintre motivele dezastrului din educație vizează decizia multor părinți de a-și trimite copilul la meditații cu profesorul de la clasă. Acest obicei nu este interzis prin lege, dar tot mai multe asociații de părinți fac presiuni pentru ca meditațiile cu profesorul de la clasă să fie interzise.

Fenomenul pregătirilor în particular ale elevilor a căpătat, mai ales după Revoluţie, o amploare nemaiîntâlnită. Din dorinţa de a-şi vedea copiii realizati, părinţii plătesc sute de lei pe lună pentru meditații. Se caută mai ales cadre didactice care meditează la limbile străine în vogă, la română şi matematică, dar și la celelalte materii  la care se susţine Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. Există însă un fenomen care, spun specialiștii din educație, fac mai mult rău decât bine: pregătirea în particular cu profesorul de la clasă. Aceștia spun că este de fapt o formă de „șantaj”, elevii care nu fac pregătire fiind apoi neglijați de către dascălii respectivi. Fenomenul este cunoscut și de către sindicaliștii din învățământ.

„Aveam un coleg, a ieșit la pensie, care la început de clasa a V-a trebuia să dea lucrare și toți copiii luau 2, 3 și 4. De ce oare? Bine, erau cam două astepte aici. Unu, ca să vezi nivelul, că am pornit de foarte jos și uite unde îl duc. Și ne putem minți și cu stabilirea acelui criteriu de calitate. Sau, poate forța puțin nota ca să îi determine pe elevi să se ducă la meditații deși legea interzice să faci meditații cu elevii de la clase.  ” a spus Ion Dobre, lider SÎP Buzău.

Sindicalistii spun că părinții și directorii de școli ar trebui să ia atitudine atunci când observa asemenea obiceiuri.

„Sunt convins, pădure fără uscături nu există, mai există și câțiva colegi care întind coarda. Sigur aceia trebuie demascați. Directorul, dacă nu răspunde solicitării părinților, poate fi și el sancționat sau cercetat.” a mai spus Ion Dobre, lider SÎP Buzău.

Obiceiul ca elevul să facă pregătire cu profesorul de la clasă nu este interzis prin lege, dar tot mai multe asociații de părinți din țară fac presiuni pentru ca această practică să fie eliminată printr-o modificare adusă Legii educației.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 + = 22