ÎNTRECEREA GOSPODINELOR

0
291

Au muncit tot anul, iar acum văd cu satisfacție cum li se umplu cămările. Gospodarii din localitatea buzoiană Săpoca, unul dintre cele mai mari bazine legumicole ale Munteniei, de unde provine renumita ceapă de apă de Buzău, au aratăt, ieri, că se mândresc cu recoltele lor. Zeci de localnici au așteptat cu nerăbdare ca gospodinele să pregătească sute de porții de ghiveci din legumele zonei.

Ca să arate că legumele lor sunt cele mai bune, gospodinele din localitățile buzoiene Mătești și Săpoca au avut de pregătit pe loc cazane întregi cu ghiveci. Cinci echipe a câte cinci doamne s-au luat la întrecere, iar fiecare a ținut să aplice în concursul culinar micile secrete deprinse în familie.

Ghiveciul se ține câteva ore la foc. În așteptarea ospățului, oamenii au vizitat standurile cu legume. Principalii legumicultori din Săpoca au ocupat încă de dimineaţă tarabele de pe terenul de fotbal al comunei, în speranţa ca îşi vor vinde rapid puţinele recolte obţinute anul acesta.

După două ore, mâncarea a fost gata iar zeci de pofticioși au luat cu asalt standurile gospodinelor.

Sărbătoarea recoltei din Săpoca şi-a format în cei cinci ani de existenţă câteva zeci de clienţi fideli, care îşi fac aprovizionarea pentru cămară direct de la producătorii de aici. Ediţia din acest an a Paradei Gospodarilor din Săpoca a cuprins și un spectacol folcloric, susţinut de artişti buzoieni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here