START LA CULESUL VIILOR

0
1718

S-a dat startul culesului de struguri în judetul Buzau. Aflat în inima Podgoriei Dealul Mare, localitatea buzoiana Pietroasele este renumită deja la nivel național ca fiind locul unde se produce cel mai aromat vin de tămâioasă din țară. Producția de anul  acesta va  fi cu circa 10 la sută mai mică, dar scăderea va fi compensată de o calitate foarte ridicată, spun specialiștii.

“Tămâioasa de Pietroasele” din județul Buzău este catalogat de oenologi drept cel mai aromat sortiment din clasa tămâioasei româneşti, avantajul fiind generat de poziţia geografică a versanţilor pe care sunt înfiinţate culturile de viţă-de-vie.

Mai precis, dealurile de curbură sunt însorite de dimineaţa şi până la apus iar calcarul din sol, înfierbântat în timpul zilei, degajă căldură şi noaptea.

Producția de anul acesta va fi cu circa 10 la sută mai mică, insa vinul va fi unul de calitate.

Aflat în inima podgoriei Dealul Mare, localitateabuzoiana Pietroasele este renumită deja la nivel național ca fiind locul unde se produce cel mai aromat vin de tămâioasă din țară.  De altfel, aici se afla și Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie “Pietroasa”. O tradiție locală spune că cel mai bun vin iese atunci când strugurii sunt zdrobiți de picioarele goale ale fetelelor de măritat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

64 + = 65