Au început lucrările la podul de la Vadu Pașii

0
1208

 

După 12 ani de promisiuni, au început, în sfarsit, lucrările la podul de la Vadu Pașii. Luni, au demarat lucrările de decopertare a asfaltului de pe vechiul pod iar în câteva zile, pe podul vechi nu se va mai putea trece nici cu piciorul. Lucrările de constructie la noul pod vor dura aproximativ doi ani.

Este forfotă la șantierul amenajat la podul de la Vadu Pașii.  Muncitorii  au început  lucrările de decopertare a asfaltului  pe vechiul  pod, construit după un proiect al celebrului arhitect Anghel Saligny. Navetiștii sunt pe de o parte bucuroși ca au început, în sfârsit, lucrările  la acest obiectiv, iar pe de altă parte, sunt nemultumiți de faptul  nu mai pot  traversa acest pod, pe jos sau cu bicicleta. În câteva zile, pe podul vechi nu se va mai putea trece nici cu piciorul.

Potrivit conducerii Consiliului Județean Buzău, pe 7 septembrie, va fi predate lucrarea constructorilor, iar în maximum 24 de luni, podul nou va fi  inaugurat pentru traficul rutier.

Pe podul vechi, monument istoric, se vor amplasa doar niște foi de tablă special, folosite doar pentru circulația pietonilor.

Noul pod va fi reabilitat cu bani de la Ministerul Dezvoltarii, investiția ridicându-se la peste 26 milioane de lei. Lucrarea va fi executată de un concorțiu format din mai multe firme, printre care și Integral Buzău, societate de construcții care a ridicat și noua maternitate din municipiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

31 + = 33