Lopătari, comună grav afectată de viitură

0
1041

O viitură puternică a avut loc la Lopătari în urma ploilor de luni seară.

S-au înregistrat peste 50 de litri pe metru pătrat de precipitaţii. Apa scursă de pe versanţi s-a strâns în albia râului Slănic, cu resturile adunate de torenţi, formând o viitură puternică.

”O rupere de nori care a durat aproximativ 45 de minute, ploaie de care eu de 65 de ani nu am mai văzut, a afectat satele Plostina, Luncile, Lopătari, Vârteju, Brebu şi Săreniu. A spulberat un podeţ de trafic uşor construit prin 2004-2008, o punte pietonală, trecerile peste râu amenajate pe  tuburi, şi am văzut în mijlocul apei coteţ de păsări şi porci cu animalele în ele. Au fost mişcate din loc două rabe şi mai văd pe marginea râului nişte cabine plus multe lemne, buşteni. Nu au fost luate case, ci doar câteva anexe”, a declarat Vasile Lefter, primarul comunei Lopătari, afectată de viitură.

Viitura, care s-a produs pe râul Slănic, din cauza unei ploi puternice, a afectat şi câteva treceri peste râu amenajate pe tuburi în localitatea Vintilă Vodă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =