Vincenzo Castellano, chemat în procesul de paternitate dintre Alex Velea și Antonia

0
2905

În familia Velea se așteaptă sfârșitul vacanței judecătorești și, implicit, procesul de paternitate pe care i l-a deschis Alex Antoniei, pentru a le putea da numele lui celor doi copii ai săi, Dominic și Akim.

După luni în care s-au urmat procedurile judecătorești, care au trebuit să străbată mai multe trasee, dat fiind faptul că soțul artistei este cetățean italian, Velea a primit deja un prim-termen, administrativ, precum și pe cel de-al doilea, pe data de 19 septembrie. Vincenzo Castellano a fost citat, prin agent procedural, pentru a fi prezent să dea declarații, în legătură cu cei doi băieți ai soției sale, care în prezent se numesc Castellano. Și dacă acesta va fi prezent, și dacă nu, Alex Velea și copiii lui nu vor scăpa de testul ADN, necesar într-un proces de stabilire a paternității.

Mai norocos decât Antonia

Chiar și așa, artistul pare ceva mai norocos decât Antonia, dat fiind faptul că procesul său a demarat mult mai repede decât cel al iubitei sale. Care și acum așteaptă rezultatul anchetei sociale de la domiciliul din Italia al fiicei sale, pentru a putea divorța, la notar, de soțul italian. Potrivit unei surse judecătorești, divorțul artistei nu are absolut nici o legătură cu procesul lui Velea. ”Sunt două procese diferite. Divorțul Antoniei se poate termina chiar după ce Velea își va demonstra paternitatea. Antonia așteaptă rezultatul anchetei sociale din Italia, în timp ce la Velea a fost vorba despre procedurile privind citarea în Italia a lui Vincenzo Castellano.  Pentru că a fost vorba de un cetățean italian, au existat mai multe proceduri. Acestea au străbătut traseul Ministerul Justiției, apoi Ministerul Afacerilor Externe din România. După care Ministerul de Externe din Italia, Ministerul Justiției din Italia și-n final instanța judecătorească din raza locuinței”.

 SILVIA BUNICĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 64 = 73