Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început controalele în teren

0
1653

 

Peste 300 de fermieri sunt verificaţi dacă deţin suprafeţele de teren agricol declarate în cererile de subvenţii. Anul trecut aproape 150 de agricultori din judeţul Buzău au fost prinşi că încercau să păcălească statul şi nu au mai primit subvenții. 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Buzău verifică în acestă perioadă suprafeţelor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru campania din 2017. În teren vor fi prezente 7 echipe de control care vor verifica peste 300 de agricultori.

Inspectorii APIA vor verifica fiecare parcelă declarată, din punct de vedere al localizării suprafeței precum șI a culturilor declarate în cererile unice șI nu numai.

Anul trecut, aproape 150 de agricultori au fost prinşi cu minciuni şi nu au mai primit subvenții. Unii dintre ei, care se stiau cu musca pe caciula, au refuzat să primească echipele de control.

Plata subvenţiilor agricole aferente anului 2017 către fermieri va fi făcută după 15 octombrie. În judeţul Buzău, peste 20 de mii de fermieri au depus cererile unice pe suprafaţă, mult mai puțini decât în anii trecuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =