Start-Up Nation prelungit! Ilan Laufer a anunţat decalarea termenului limită de înscriere în program

0
1156

Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a postat miercuri pe pagina personal de socializare un mesaj în care anunţa că doreşte ca termenul limită de înscriere în programul Start-Up Nation să fie prelungit până la 28 iulie 2017.

„Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat dă curs solicitării mediului de afaceri privind prelungirea termenului limită pentru înscrierea în programul Start-up Nation. Astfel, antreprenorii interesați de înscrierea în program pot depune dosarele online ca și până acum, până la data de 28.07.2017, ora 20.00”, a scris ministrul pe pagina personal de facebook. Mesaj care după câteva ore a fost retras din cauza sutelor de mesaje ce nu susţineau decizia luată de Ilan Laufer.

Termenul inițial până când se puteau face înscrieri în program era 14 iunie.

Ministrul susține pe pagina de socializare că potențialii beneficiari ai Start-up Nation au semnalat, încă de săptămâna trecută, o serie de deficiențe de natură tehnică privind procedurile de înființare a firmelor și obținerea documentelor necesare, încercând totodată să găsească cât mai rapid soluții.

După valul de comentarii referitor la prelungirea termenului de înscriere în program, ministrul a venit în completare cu un nou mesaj:

“Imi pare rau ca am fost inteles gresit. Dorinta mea pentru StartUp Nation este sa avem un grad de absortie cat mai ridicat al fondurilor alocate. Sustin ca avem nevoie de mai multe firme inscrise in program, ca in cazul in care, o parte din firme renunta sau nu sunt eligibile, sa avem o plaja larga de aplicatii. Ca sa nu mai existe neintelegeri, sesiunea suplimentara nu ii va dezavantaja cat de putin pe cei care vor aplica pana vineri! Am considerat necesar sa clarific acest aspect”.a mai scris Laufer pe pagina de socializare.

Programul Start-Up Nation a devenit activ pe data de 15 iunie, la ora 10:00, iar potențialii beneficiari puteau înscrie online planurile de afaceri timp de 30 de zile. Programul are o alocare de 1,7 miliarde de lei, din surse bugetare naționale și fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obține este de maximum 200.000 de lei.

Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, îmbunătățirea performanțelor economice ale start-up-urilor și facilitarea accesului acestora la finanțare. Anul acesta, prin programul Start-Up Nation se estimează finanțarea a 10.000 de firme nou înființate, care vor crea cel puțin 10.000 de noi locuri de muncă.

La începutul lunii iunie, Ilan Laufer preciza că, pentru a beneficia de acest program, prima condiție este înființarea unei societăți comerciale după data de 1 ianuarie 2017. A doua condiție este crearea a cel puțin un loc de muncă pe care antreprenorul să îl mențină pentru o perioadă de doi ani.

„Programul este dedicat inclusiv antreprenorilor care nu au capital propriu. Nu este un lucru pe care îl încurajez, dar cred că în România există mulți tineri, și bărbați, și femei, care într-adevăr văd o speranță în programul Start-Up Nation și unii dintre ei nu dispun de capital propriu, iar acest program oferă finanțare 100% nerambursabilă. Aceasta nu înseamnă că, dacă aveți un plan de afaceri de peste 200.000 de lei nu puteți veni cu propriul plan de afaceri”, a precizat Laufer.

Până la data de 7 iulie, un număr de 4.703 planuri de afaceri au fost înscrise până vineri în programul Start-Up Nation, iar băncile care au depus oferte pentru a fi parteneri sunt Banca Transilvania, CEC Bank și BCR.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

74 + = 77