Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele turneului de la Wimbledon

0
197

Simona Halep a ratat șansa de a deveni numărul unu mondial, marți, după ce a fost învinsă de britanica Johanna Konta cu 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4, în sferturile de finală ale celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului.

Halep, numărul doi mondial și a doua favorită, nu a reuşit să urce pe primul loc în clasamentul mondial pentru a treia oară în ultimele luni, după ce a ratat această oportunitate la Roland Garros și Eastbourne, luna trecută, potrivit agerpres.

Halep a condus cu 3-0 și 4-1 începutul meciului, dar Konta a reușit să revină și să egaleze, 4-4. Meciul a ajuns în tie break (6-6), unde românca a dominat jocul și s-a impus cu 7-2.

În setul secund, s-a mers cap la cap până la 6-6, iar în tie break, Halep a avut o mare șansă de a încheia conturile, conducând cu 5-4 și având două servicii, dar le-a pierdut pe amândouă, iar apoi Konta a luat setul (7-5) și a restabilit egalitatea la seturi, 1-1.

În decisiv, Halep a avut o minge de 2-0 pe serviciul britanicei, dar aceasta a reușit să egaleze, 1-1, iar la 2-2 a făcut un break ce s-a dovedit a fi decisiv. Konta s-a desprins la 4-2 și și și-a păstrat acest avantaj până în finalul setului, câștigat cu 6-4.

Halep a reușit 4 ași în acest meci, iar Konta 3, fiecare având câte 3 duble greșeli. Românca și-a creat două mingi de break, din care a fructificat una, iar Konta a avut 8, transformând două. La capitolul winners, Konta a dominat categoric, cu 48-26, dar a avut și multe erori neforțate, 36-7.

Simona Halep și Johanna Konta erau la egalitate, 2-2, în meciurile directe. Halep s-a impus cel mai recent, cu 6-1, 6-3, în Fed Cup, pe 23 aprilie, la Mamaia. Halep a pierdut ambele meciuri directe din circuitul WTA cu Konta, care s-a impus în 2015 la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5, și anul acesta, la Miami, în sferturi, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2. În 2014, în Fed Cup, la Budapesta, Halep câștiga cu 6-1, 6-4. Cele două au mai disputat anul acesta un meci demonstrativ, la turneul Tie Break Tens, unde Halep s-a impus cu 10-2.

Halep va primi un cec de 275.000 lire sterline și 430 de puncte WTA.

Dacă Halep ajungea în semifinale la Wimbledon, ea își va asigura locul unu mondial. Cum a pierdut, Karolina Pliskova (3 WTA) este cea care va urca pe prima poziție în clasamentul WTA dat publicității luni.

Konta, care va juca în penultimul act cu americanca Venus Williams, devine prima britanică după Virginia Wade (1978) calificată în semifinale la Wimbledon.

Sursa Agerpres.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ