Principesa Margareta și pe Principele Raduau parcurs cu Trenul Regal un traseu al recunoştinţei

0
1287
Sursa foto: Arhivă

Familia Regală au parcurs marţi, cu Trenul Regal, un traseu al recunoştinţei. Sute de oameni, tineri, bătrîni şi copiii, i-au aşteptat pe Principesa Margareta și pe Principele Radu cu steguleţe tricolore.

Potrivit agerpres.ro, Altețele Lor Regale i-au avut ca invitați speciali pe ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, și pe soția sa.

În Gara Focșani, participanții au scandat: „Regele Mihai”, iar primarul municipiului Focșani i-a înmânat Principesei Margareta, un buchet de flori.

Altețele Lor Regale au fost prezente marți la scurte ceremonii de primire în gările Mărășești, Adjud și Onești și au luat parte la ceremonii militaro-religioase la mausoleele din Mărășești și Mărăști, precum și la Cimitirul Eroilor din Oituz.

Un moment emoționant a avut loc la Biserica din Mărăști, distrusă complet în Primul Război Mondial și ctitorită din temelii de Regele Ferdinand și Regina Maria.
Preotul paroh din localitate le-a prezentat biserica cu icoanele ctitorilor care au donat un epitaf cusut în fir de aur, iar la intrare o placă din marmură cu un următorul text aparținând Reginei Maria: ”Să reclădim cu dragoste în amintirea celor căzuți aici”.

După vizitarea bisericii, Principesa Margareta a declarat că a fost foarte emoționată.

La monumentele din Mărășești și Mărăști, Altețele Lor Regale au vizitat osuarele eroilor căzuți în Primul Război Mondial și au semnat în cartea de onoare.

Traseul recunoștinței a fost efectuat exact la împlinirea a o sută de ani de la bătălia de la Mărăști (11-19 iulie 1917), care a rămas drept una dintre cele mai importante acțiuni militare românești din timpul Primului Război Mondial. Bătălia a fost condusă de generalul Alexandru Averescu, sub comanda Regelui Ferdinand I, comandantul suprem al Armatei Regale române. Operațiunea militară a durat opt zile și a reunit Armata Română și Armata Rusă într-o operațiune ofensivă împotriva Armatei a 9-a Germane.

Bătălia de la Mărășești (6-16 august 1917) este considerată astăzi cea mai importantă acțiune militară românească din timpul Primului Război Mondial. Bătălia a durat zece zile și a lăsat în memoria societății românești legenda actelor de vitejie ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căpitanului Grigore Ignat și generalului Eremia Grigorescu. Atunci a fost lansată legendara expresie „Pe aici nu se trece!”

La 28 septembrie 1916 a început bătălia de la Oituz. Prima confruntare militară de la Oituz a stat sub comanda generalilor Constantin Prezan, Eremia Grigorescu și Nicolae Sinescu și a fost una dintre cele mai curajoase acțiuni militare românești în Primul Război Mondial. Operațiunea a durat șaisprezece zile și a vizat împiedicarea Armatei a 9-a Germane de a forța Munții Carpați și de a pătrunde în Valea Siretului. A doua bătălie de la Oituz a început în ziua de 28 octombrie 1916, a fost plasată sub comanda generalului Eremia Grigorescu și a durat cinci zile. A treia bătălie de la Oituz s-a desfășurat în zilele de 26 iulie — 9 august 1917, sub comanda generalului Gheorghe Văleanu.

sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 1 =