FCSB noi mutari?

0
308

FCSB s-a întărit serios în această vară, Teixeira şi mai ales Budescu fiind doi jucători de mare valoare, care pot face diferenţa. Dar Becali visează în continuare la alte mutări care să îl ajute în demersul pentru accederea în grupele Champions League.

Imediat după finalul sezonului câştigat de Viitorul, patronul de la FCSB a ieşit public să spună că îi doreşte pe Coman şi Nedelcu. În paralel, însă, a intentat acţiunea de la TAS, cu scopul de a obţine titlul şi a putea juca în preliminarii pe ruta campioanelor. În consecinţă, relaţia cu Hagi s-a deteriorat, fostul lider al Generaţiei de Aur fiind mult mai sceptic în privinţa unor eventuale mutări pe ruta Ovidiu – Bucureşti. Becali a oferit în cele din urmă 3,5 milioane de euro plus procente dintr-un viitor transfer pentru Nedelcu şi Coman, însă nu s-a ajuns la un acord. După verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv, lucrurile se pot schimba, e convins latifundiarul, care visează în continuare la cele două „perle” ale Viitorului. TAS va da verdictul în privinta campioanei din Liga 1 pe 12 sau 13 iulie. Astfel, se va cunoaşte componenţa exactă a urnelor până la tragerea la sorţi pentru turul trei preliminar al UEFA Champions League.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ