Liderii PSD decid astăzi dacă mai sprijină actualul Guvern

0
408

Guvernul condus de Sorin Grindeanu ar putea rămâne astăzi fără sprijin politic.

Comitetul Executiv al PSD are loc miercuri la ora 16.00. Înainte este programată o întâlnire între liderii coaliției, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, deoarece există semnale din zona ALDE că actuala conducere este nemulțumită de această evoluție la nivelul Guvernului. Conducerea ALDE vrea garanții că actualii miniștri se vor regăsi și în formula unui nou guvern, dacă Sorin Grindeanu va fi silit, miercuri, să își dea demisia în cadrul acestui for de conducere.

ALDE se referă la portofoliul Energiei, acolo unde Toma Petcu este trecut pe lista celor sacrificabili.

Liviu Dragnea urmează să aibă o confruntare directă cu Sorin Grindeanu, în interiorul CEx, acolo unde actualul premier va veni, potrivit unor surse, cu propria evaluare asupra actului de guvernare și asupra prestației miniștrilor.  Potrivit surselor, Sorin Grindeanu vrea să-și apere cauza în interiorul acestui for de conducere.

Și la ALDE are loc miercuri o ședință, pentru a decide în funcție de rezultatul discuțiilor dintre Tăriceanu și Dragnea, care va fi calea de urmat.

În această ecuație ar fi intrat și UDMR, ca un posibil partener de guvernare.

Liviu Dragnea i-a cerut premierului demisia, spun mai multe surse, doar ca Sorin Grindeanu consideră că nu are nici un motiv să plece din fruntea Guvernului. De partea lui stau tocmai adversarii lui Liviu Dragnea.

Potrivit unor surse, miniștrii și-au pregătit deja demisiile, dar totul se va transa miercuri, într-o ședința a conducerii PSD. De altfel, tot pe surse s-a aflat că doar câțiva miniștri, printre care Carmen Dan, Petre Daea și Olguța Vasilescu, au primit note de trecere la evaluare.

Conducerea PSD va avea pe masă două evaluări ale miniștrilor: una făcută de Liviu Dragnea. Cealaltă, de premierul Sorin Grindeanu. Și va trebui să decidă cui dă dreptate.

Guvernul Grindeanu poate să cadă fie prin demisia premierului, fie dacă parlamentul îi retrage sprijinul printr-o moțiune de cenzură, potrivit stiri.tvr.ro

Surse oficiale au precizat pentru AGERPRES că premierul nu va mai participa la niciun eveniment cu caracter oficial înainte de ședința CEx a PSD, reuniune care urmează să aibă loc de la ora 16.00, la Palatul Parlamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here