Raluca Turcan: „PSD își sapă singur groapa. În momentul de față se sabotează din interior, iar la lopată este Liviu Dragnea.”

0
350

„Această evaluare făcută în PSD de către PSD este de râsul curcilor. Este absolut hilar faptul că un Guvern cu o majoritate de peste 50% în Parlament spune că soarta i-a fost defavorabilă. Acest Guvern a avut tot ce a dorit la dispoziție, și-a pus miniștri așa cum au vrut ei, majoritatea parlamentară le-a făcut jocul așa cum au cerut. Faptul că astăzi caută niște țapi ispășitori pentru a-și mai obloji imaginea domnul Liviu Dragnea arată că de fapt întregul PSD este subordonat obsesiilor lui Liviu Dragnea. Nu mai există nicio reținere”, a spus Turcan, la Parlament.

„PSD își sapă singur groapa. În momentul de față se sabotează din interior, iar la lopată este Liviu Dragnea. Este principalul om care în momentul de față acționează împotriva PSD”, a spus Turcan.

Liderul liberalilor a precizat că PNL nu mai poate depune moțiune de cenzură în această sesiune parlamentară, deoarece a depus un astfel de document în momentul OUG 13.

„Dacă vom primi o evaluare făcută de PSD a membrilor PSD o vom citi cu mare atenție și în primul rând cu zâmbetul pe buze să vedem ce ar putea să inventeze unii despre alții în condițiile în care au avut tot ce și-au dorit. Acest demers al PSD seamănă cu o răfuială în interior între grupuri mafiote”, a spus Raluca Turcan, potrivit agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here