GREVĂ PROFESORILOR AMÂNATĂ!

0
256

În câteva judeţe din ţară  au început  grevele de avertisment în școli. Astfel, profesorilor din sectorul 6 li s-au alăturat şi cei din judeţele Cluj și Iaşi. Însă, federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunţat într-un comunicat de presă că nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale.

Si asta pentru că în urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67 % din totalul membrilor de sindicat F.S.L.I. au spus ”DA” pentru grevă generală, începând cu data de 12 iunie 2017.  Cu toate acestea, din cauza ca majoritatea liderilor de sindicat din ţara nu s-au mobilizat pentru declanşarea conflictului de muncă, nici la Buzău nu s-a declanşat greva generală.

“Colegii noștrii din municipiul Buzău, membri de sindicat, într-o proporție covărșitoare au fost pentru întreruperea activității. Din nefericire condițiile prevăzute de lege pentru declanșsarea unui conflict de muncă nu au fost întrunite la nivel național. Procentul de 50% plus 1 nu a fost realizat. ”a spus Ion Dobre, lider SÎP Buzău.

 

Cel mai probabil, protestele vor fi reluate după vacanţa de vară.

 

Principala nemulţumire a sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar este legea salarizării unitare, care „plasează cadrele didactice la un nivel apropiat de cel al muncitorilor necalificaţi”.

Sindicatele din educatie sunt nemultumite si de faptul ca Guvernul a renunțat să majoreze salariile în învățământ cu 20 la sută, începand cu 1 iulie, propunând ca o creștere, cu 25 la sută, să aibă loc de la 1 ianuarie 2018.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ