Accident pe Șoseaua Morții DN E85

0
1199

Accident cu trei autoturisme implicate, în această dimineață, pe Drumul European 85, în localitatea buzoiană Oreavu. În urma carambolului, trei persoane au fost rănite, iar mașinile au fost grav avariate. Accidentul a fost surprins de camera de bord a unuia dintre autoturismele implicate.

Autoturismul care circula dinspre Rm. Sărat spre Buzau a izbit puternic în spate o mașina a Companiei de Apă Buzău. Aruncat pe contrasens, autovehicolul Companiei a intrat într-un alt autoturism, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului trei persoane au fost rănite. Acestea au fost transportate la Spitalul Municipal Rm. Sarat.

Șoferul care a lovit în plin mașina Companie de Apă Buzău, un tânăr de 22 de ani din Rm. Sărat, susține că autoturismul s-a oprit brusc în fața sa, iar el nu a mai avut timp sa frâneze.

O pasageră din cea de-a treia mașină implicată în accident, confirmă spusele tânărului sofer. Femeia spune că atât ea cât și colegii săi s-au speriat îngrozitor în momentul în care mașina în care se aflau a fost lovită de autoturismul de la Compania de Apă Buzău.

Cei doi angajați de la Centrul Operational nr.7, din Rm. Sărat, al Companiei de Apă Buzău, se aflau în timpul programului la momentul producerii accidentului. Din acest motiv a fost sesizată atât conducerea instituției, cât și Inspectoratul Teritorial de Muncă. Din fericire, șoferul mașinii și colegul său sunt în afara oricărui pericol.

Camera de bord de pe una dintre mașinile implicate în accident a surprins momentul impactului. Imaginile, dar și cercetările efectuate la fața locului i-au ajutat pe politiști să stabilească dinamica accidentului. Potrivit acestora, vina pentru producerea evenimentului i-ar aparține șoferului de pe mașina Companiei de Apă Buzău, un bărbat de 47 de ani, care a vrut să facă o manevră de schimbare a direcției spre stânga, într-o zonă marcată cu linie continuă. Traficul în zona în care a avut loc accidentul s-a desfăsurat cu dificultate pe durata desfașurării cercetărilor.

 

Imagini video pe https://www.facebook.com/newssromania/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 48 = 51