Fostul spital Brătianu din Buzău va fi transformat in Centru Muzeal

0
459

Clădirea fostului spital Brătianu, aflată în ruină de aproape două decenii, va fi reabilitată și transformată în centru muzeal în cel puțin doi ani. Săptămâna trecută, o delegație a Agenției de Dezvoltare Regională „Sud Est” a vizitat obiectivul propus spre reabilitare cu bani europeni iar rezultatele au fost cele așteptate.

Reprezentantii Consiliului Judetean Buzau speră sa semneze contractul de finanțare în cel mult două luni, astfel încât lucrările de restaurare să demareze până la sfârșitul anului. Lucrările pentru reabilitarea clădirii de pe bulevardul Nicolae Bălcescu necesită o investiție de aproape 4 milioane de euro.

“Ne încadrăm ca să câștigăm acest ptoicet să fie finanțabil. (…) Vizita în teren a fost făcută de către experții ADR și probabil că într-o perioadă de o lună se va semna contractul de finanțare, fiind vorba de bani europeni (2014-2020) vor începe procedurile de licitație. Clădirea trebuie reabilitată (…) până la sfârșitul anului 2020.” declara președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Imobilul de pe Bulevardul Bălcescu a funcţionat ca spital mai bine de un secol. Contrucţia cladirii a început în anul 1895, printr-o decizie a Prefecturii de atunci, şi a fost inaugurat pe data de 14 aprilie 1896. Din 1973, după inaugurarea Spitalului Judeţean, vechiul imobil de pe Nicolae Bălcescu a preluat câteva secţii, de ortopedie, ORL şi dermato-venerice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here