Meteo: Vreme în ușoară încălzire

0
1679
Astăzi vremea va fi în continuare rece pentru această dată, în majoritatea regiunilor. Cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va ploua slab.
În Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania şi posibil, izolat în rest, iar în zona de munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea unele intensificãri la munte, în est şi trecător în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest.
Vreme în continuare rece şi la munte. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul zilei, când temporar se vor semnala precipitaţii slabe cu caracter local sub formă de ploaie, dar şi lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea unele intensificări, dar se va domoli spre seară. 
Joi vremea va fi frumoasă şi se va încălzi în toate regiunile. Norii apar doar prin estul ţării, însă nu va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade pe litoral şi 20 de grade în Banat şi Crişana. Vreme frumoasă şi în încălzire şi în Bucureşti. Cerul va fi în general senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţă va fi încă rece, 2…3 grade, dar la amiază sperăm la 18 grade.
Vineri vremea va fi în general frumoasă şi continuă să se încălzească, devenind astfel mai caldă decât ar fi normal. Cerul se va înnora treptat seara şi în cursul nopţii în vestul şi sud-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse îşi vor face apariţia averse slabe de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate şi trecătoare în prima parte a zilei în zona Deltei Dunării . Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade.
O zi de vineri frumoasă şi caldă pentru bucureşteni, cu 23 de grade la amiază. Cer mai mult senin şi vânt cel mult moderat, potrivit realitatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 53 = 55