2 Mai: Ziua Naţională a Tineretului

0
1791

Proiectul legislativ referitor la decretarea acestei zile a fost inițiat în anul 2004, de către 15 deputați reprezentând toate formațiunile politice parlamentare. La 5 octombrie 2004, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților.

Cu prilejul acestei zile, sunt organizate și prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activități sociale, culturale, artistice și sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. Autoritățile administrației publice centrale și locale care au atribuții în domeniul tineretului acordă sprijin material, financiar și organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile.

Începând din 2016, anual, un oraș din România primește titlul de Capitala Tineretului din România. Primul oraș din România desemnat Capitala Tineretului din România a fost Timișoara, care a deținut acest statut în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017, ediția din 2017 a programului desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis. Începând cu 2 mai 2017, Capitala Tineretului din România este Municipiul Bacău, până la 1 mai 2018, perioadă în care atât municipalitatea, cât și Federația Tinerilor din Bacău își propun să organizeze peste 100 de evenimente și peste 1.500 de activități, cu 344.000 de beneficiari, fie ei locali sau naționali, și peste 1.800 de voluntari.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 29 = 32