BUZĂU: BILANȚ TRIST AL POLIȚIEI RUTIERE – ZECI DE ACCIDENTE GRAVE ÎN PRIMELE 3 LUNI ALE ANULUI

0
2355

Potrivit datelor furnizate de Serviciul Rutier al IPJ Buzău, în primul trimestru al lui 2017, pe șoselele județului, au avut loc 7 accidente mortale și alte câteva de evenimente soldate cu rănirea unor persoane.

Principalele cauze ale tragediilor rutiere rămân, potrivit subcomisarului Gheorghe Colăcel, viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum și traversarea neregulamentară sau prezența pietonilor pe carosabil.

În ciuda majorării semnificative a punctului-amendă, în acord cu salariul minim pe economie, dar și a creșterii cuantumului unor categorii de amenzi rutiere, mulți participanți la trafic sfidează în continuare prevederile legii, înregistrându-se în continuare un număr ridicat de abateri, precum neacordarea de prioritate la trecere a pietonilor, depășiri neregulamentare, condusul sub influența alcoolului, dar și depistarea în trafic a unor autovehicule cu probleme grave la sistemele de direcție și frânare.

Conform bilanțului pe primele 3 luni ale acestui an, polițiștii rutieri au aplicat aproximativ 22.500 de amenzi și au reținut peste 1100 de permise de conducere, iar în cazul a 230 de autovehicule cu probleme tehnice s-a aplicat măsura retragerii certificatelor de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constatate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =