PREFECȚII AR PUTEA FI, ÎN VIITORUL APROPIAT, MEMBRI DE PARTID

0
2247

Prezent astăzi la Consiliul Județean Brăila, la o întâlnire de lucru cu autoritățile județului, premierul Sorin Grindeanu a abordat din nou o temă expusă prima dată acum o lună și jumătate la Buzău: aceea a modificării Codului administrativ, astfel încât prefecții să nu mai aibă statutul de înalți funcționari publici, funcția de prefect urmând să fie de demnitate publică, de secretar de stat.

”O să venim cu Codul administrativ, important pentru aleșii locali și nu numai, pentru tot ceea ce înseamnă administrație. Avem un prefect, care este înalt funcționar public. E greu să îi schimbăm că sunt înalți funcționari publici și așa mai departe. Este o ipocrizie. De fiecare dată când s-a schimbat câte un Guvern, s-au schimbat prefecți, subprefecți. Ne mințim de 13 ani, de 14 ani, indiferent de ce Guvern a fost la conducerea țării. Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Va avea prefectul post de demnitate publică, de secretar de stat, pe salariu de secretar de stat, astfel încât schimbările să fie cât se poate de normale” – a declarat Grindeanu la Brăila.

În acest fel, vor fi evitate pe viitor discuțiile privitoare la așa-zișii prefecți apolitici, după cum a mai afirmat Grindeanu la Buzău, în cursul unei vizite de lucru efectuate în martie, la Buzău, aceștia putându-și exercita funcția fără a renunța la calitatea de membru de partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

39 + = 49