Compania de Apă Buzău anunță măsuri speciale pentru asigurarea serviciilor de Paști

0
378
Compania de Apă Buzău

Biroul de presă al Companiei de Apă Buzău a remis, în cursul zilei de astăzi, următorul comunicat destinat informării opiniei publice:

”În sprijinul consumatorilor buzoieni, Compania de Apă S.A. Buzău a luat toate măsurile organizatorice și tehnice necesare pentru a gestiona vârful de consum care se preconizează în perioada Sărbătorilor Pascale.

Așa cum a procedat de fiecare dată în situațiile similare anterioare, în perioada 15 – 17 aprilie, personalul Companiei de Apă S.A. Buzău este pregătit să asigure soluții rapide pentru cei aflați temporar și izolat în situația de a fi afectați de vârful de consum. În ceea ce privește Municipiul Buzău, toate zonele rezidențiale vor fi monitorizate cu atenție, 24 de ore din 24, de Dispeceratul instituției, iar echipele de intervenție vor fi disponibile permanent în această perioadă, pentru a răspunde oricărei probleme apărute.

Îi rugăm pe această cale pe toți consumatorii noștri să semnaleze orice problemă apărută în legătură cu serviciile pe care le furnizam la Dispeceratul Companiei (0238.715.438).

În urma importantelor investiții derulate cu finanțare europeană, frecventele probleme de calitate a apei, care apăreau cu ocazia vârfurilor de consum, s-au diminuat în mod semnificativ. Amintim că, în perioada Sărbătorilor de Iarnă (23 decembrie 2016 – 2 ianuarie 2017), vârful de consum a fost un test trecut cu succes. În condițiile unui consum instantaneu mediu de peste 1300 de m.c./oră, sistemul de alimentare cu apă din municipiul Buzău nu a fost afectat, fiind înregistrată o singură reclamație cu privire la calitatea apei potabile.

Personalul Companiei de Apă S.A. Buzău vă urează Sărbători Pascale luminoase și liniștite, alături de cei dragi!”

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ