IMPORTANTĂ ÎNTÂLNIRE LA GUVERN, PE TEMA COLECTĂRII BANILOR LA BUGET

0
1322

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, și cu președintele ANAF, Bogdan Stan, pentru evaluarea stadiului implementării celor 14 măsuri care au ca scop îmbunătățirea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat.

Premierul le-a transmis participanților la întâlnire că va continua să urmărească personal activitatea ANAF, în special în ceea ce privește îmbunătățirea relației cu mediul de afaceri și încurajarea conformării voluntare a contribuabililor.

Președintele ANAF, Bogdan Stan, a prezentat pașii făcuți până în acest moment pentru implementarea măsurilor, inclusiv rezultatul unor acțiuni de control realizate în ultima perioadă. Președintele ANAF l-a asigurat din nou pe premier că va fi respectat termenul de 15 aprilie pentru punerea în aplicare a tuturor măsurile prezentate în planul ANAF.

În ceea ce privește îndrumarea contribuabililor pentru accesarea eșalonării la plată, a fost deja elaborat un model de scrisoare ce va fi trimisă contribuabililor cu creanțe semnificative, pentru a le prezenta cadrul legal privind acordarea acestor eșalonări. În perioada 3-24 martie 2017, au fost aprobate 493 de cereri de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, în valoare de 106,8 milioane lei (comparativ cu media ianuarie-februarie de 424 de cereri aprobate, în valoare de 117,2 milioane lei).

De la începutul acestui an, ANAF și-a orientat controalele către domenii de activitate în care a constatat scăderea conformării fiscale și existența unor riscuri de fraudă, respectiv comerțul cu produse petroliere și derivatele acestora, producția și comercializarea produselor din tutun, industria de prelucrare a lemnului și comerțul cu material lemnos, construcții și comerțul cu ridicata.

Ministrul Finanțelor a transmis că așteaptă centralizarea datelor privind colectarea veniturilor din luna martie și că susține ANAF în eforturile de îmbunătățire a colectării și de prevenire și combatere a evaziunii fiscale.

La întâlnire au mai participat secretarul de stat în MFP, Daniela Pescaru, și președintele Comisiei Naționale de Prognoză, Ion Ghizdeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =