ASTĂZI: MITING AL POLIȚIȘTILOR LA MINISTERUL DE INTERNE; OAMENII LEGII VOR SALARII ȘI SPORURI MAI MARI

0
706

Așa cum anunțau în urmă cu câteva zile liderii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, câteva mii de polițiști sunt așteptați astăzi la un protest organizat în fața Ministerului de Interne, ei susţinând că prin această acţiune vor să atragă atenţia Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor Publice că poliţiştii nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor sunt încălcate.

Într-un comunicat al SNAP, se precizează:

”Pentru cei care nu știu, celebra OUG 57/2015 care stabilea salarizarea bugetarilor pe 2016 și desființarea practic a prevederilor de bază din Legea pensiilor militare de stat, a fost întărită prin ordonanțele de urgență 20 si 99/2016, date de Guvernul Cioloș și OUG 9/2017 dată de Guvernul Grindeanu. Acestea i-au nemulțumit atât pe bugetarii civili și militari sau polițiști, cât și pe rezerviști. Ajutoarele la trecerea în rezervă au mai fost suspendate un an, iar trecerea la salariul de bază minim de 1450 lei este refuzată militarilor angajați pe bază de contract, din S.R.I., M.Ap.N. și M.A.I., ca și mai vechilor agenți de poliție (cărora sporurile le-au fost băgate în salariu, așa cum nouă, rezerviștilor, ne-a fost băgată ilegal în baza de calcul partea civilă a pensiei).

Măsurile luate la M.A.I., in baza Art. 1 din OUG 9/2017, ii scot pe politisti in strada. Din solidaritate, SCMD si membri ai CNSC vor sprijini actiunea cu delegati. Ii atentionam pe toti, ca vor urma masuri similare la M.Ap.N. iar SCMD va riposta in mod identic deoarece este inacceptabila bătaia de joc la adresa rezervistilor dar si a militarilor angajati pe baza de contract, trimiși să moară aiurea, pe un salariu sub cel minim pe economie.

Reamintim tuturor celor interesati că, de la 1 ianuarie 2016, nu mai suntem sub jurisdicția ministrului Muncii, ci sub aceea a triumviratului format din miniștrii Apărării, Internelor și Directorul S.R.I. Aceștia au fost și sunt vinovați de conceperea Art. 40 din OUG 57/2015 și de toate măsurile restrictive promovate prin ordonanțele ulterioare.

Și-i mai informăm pe toți interesații că această primă manifestare de protest se desfașoară pe fondul diversiunii despre așa-zisa decizie a Senatului de a boicota punerea în discuție, în plenul camerei decidente (Camera Deputaților), a Art. 40 din OUG 57/2015 în scopul abrogării sale, așa cum ne promite de un an de zile majoritatea parlamentară.

În fapt, Senatul a votat, în disprețul procedurilor, anul trecut, aberația privind așa-zisa mărire a bazei de calcul de la 65% la 80%. În realitate, prin introducerea în baza a Meritului Militar și a pensiei suplimentare, aceasta scădea, însă, la 44% – 51%”, se arată în comunicatul SNAP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here