BUZĂU: INCENDIU ÎN DESFĂȘURARE ÎN ZONA PETROLIERĂ BERCA-SCORȚOASA

0
708
Incendiu Pâclele-com. Berca

Un puternic incendiu de vegetație uscată a izbucnit în această dimineață în apropiere satului Pâclele, din comuna buzoiană Berca, mistuind, până la orele prânzului, nu mai puțin de 15 hectare de ierburi și mărăciniș.

Pe lângă pompierii militari, la fața locului intervin membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Berca și Scorțoasa, dar și pompieri angajați de la Schela Petrolieră Berca, în zonă aflându-se mai multe sonde de petrol active și puțuri de extracție aflate în conservare.

De asemenea, în imediata apropiere a zonei unde se manifestă incendiul, se află Rezervația Naturală Vulcanii Noroioși.

Intervenția pompierilor și voluntarilor aflați în zonă este extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat, vegetației sălbatice care formează pe alocuri adevărate baraje de crengi și spini, dar mai ales a vântului care continuă să sufle în rafale ce depășesc chiar 50 de kilometri pe oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here