Maratonistul DANIEL NICA: „NU POŢI ALERGA ASEMENEA DISTANŢĂ, DECÂT CU INIMA!”

Despre aventura sportivă de pe 4 martie și sentimentele ce l-au motivat pe maratonistul anului - interviu realizat de SILVIA BUNICĂ

0
582

Este un buzoian remarcabil prin ambiția, efortul și capacitatea de a mobiliza oameni împreună, pentru un scop caritabil. Daniel Nica a alergat pe 4 martie, la un club de fitness din Buzău, 100 de kilometri pe bandă, iar motivația o regăsiți în interviul pe care l-a acordat în exclusivitate publicației noastre.

Silvia BUNICĂ: Ești eroul din ultimele zile, maratonistul ce a dus la bun sfârșit o cursă în scop umanitar, cum te-ai refăcut după alergarea de 100 de km de sâmbătă?

Daniel NICA: M-am refăcut relativ repede, în principal cu odihnă și alimentație sănătoasă, curată. De altfel, când te gândești că atâția oameni ți-au fost alături și scopul a fost atins, parcă nici durerile nu mai fac față.

S.B.: Ți-au fost alături persoane care ți-au dat impuls până la ultimul pas pe bandă, cum ai simțit atmosfera creată?

D.N.: Având experiența alergărilor anterioare pe distanțe mai lungi, știam că îmi va fi foarte greu, poate chiar imposibil, să duc la sfârșit această provocare. Mai pe scurt, fără cei dragi, începând de la copiii mei, copiii pentru a căror cauză am alergat, până la prieteni, nu puteam face cei 100 de km. Ca sportiv amator, nu poți alerga asemenea distanță, decât cu inima.

S.B.: Ce sentimente te-au încercat de-a lungul maratonului, ai trecut rapid de la agonie la extaz?

D.N.: Multe de spus. De la lacrimile pe care-am încercat să le ascund sub umbrela transpirației, în momentele când au cântat copiii, până la neputința organismului meu de a mai continua și lupta pentru fiecare kilometru.

Daniel 2S.B.: Care este rezultatul alergării celor 100 de km pentru o cauză nobilă – achiziționarea unei imprimante performante pentru copiii cu deficiențe de vedere?!

D.N.: Sigur, campania a fost un succes. Curând, copiii vor putea învăța mai ușor, imprimanta Braille le va oferi posibilitatea de a citi mai mult și mai repede, li se va ușura puțin viața. Succesul acestei campanii nu este doar legat de imprimantă și strângerea banilor necesari, ci faptul că au fost foarte mulți oameni care au deschis ochii către această cauză. Asta este un câștig adevărat pentru noi toți.

S.B: Și, dacă ne întoarcem la ideea inițială, ce te leagă de acești copii, de ce ţi-ai dorit acest eveniment special pentru această categorie sensibilă?

D.N.: Eu sunt legat de copii. Sunt legat de copiii mei și mi-ar fi foarte greu să ignor durerea sau nefericirea altor copii. Cred că este natural a-ți dori să ajuți la nevoie și pe cât de natural, pe atât de ușor. E nevoie doar să ai dorința să vezi.

S.B.: Ce mai are în plan Daniel Nica în următoarele luni, se odihnește sau își fixează alt țel sportiv?

D.N.: Cea mai apropiată competiție sportivă va fi în luna iunie, unde o să particip la un ultramaraton de 250 de km în deșertul Gobi, China. În afară de asta, împreună cu echipa care a făcut din Maratonul Luminii un succes, am hotărât să continuăm munca. O să continuăm să ajutăm, o să continuăm să nu ignorăm problemele celor din jurul nostru, continuăm să strângem rândurile și să ne comportăm ca oamenii. Lucrăm deja la lucruri frumoase și de interes pentru toată comunitatea noastră și sunt convins că, la viitoarele campanii, or să ni se alăture mult mai mulți buzoieni!

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ