PATRU TINERI CARE AU FURAT SEIFUL UNEI FIRME DIN TULCEA, ARESTAȚI PREVENTIV

Material realizat de DANIEL ȚIGLEANU

0
709
Polițiștii Serviciului Investigații Criminale și cei ai Poliției Municipiului Tulcea au reușit identificarea și depistarea a 4 tineri cu vârste cuprinse între 19 și 25 ani care, în noaptea de 05/06.03.2017, au sustras casa de valori a unei societăți comerciale de pe raza mun. Tulcea, în care se afla suma de 30.000 lei.
În vederea transportului casei de valori, tinerii au mai sustras, din proximitatea locului comiterii faptei, un autoturism marca Dacia 1310, cu care s-au deplasat pe malul lacului Ciuperca din mun. Tulcea unde, utilizând unelte metalice pe care le aveau asupra lor, au perforat partea din spate a casei de valori și au sustras suma de bani existentă, aruncând cutia în lac, iar ulterior au readus autoturismul în locul din care fusese sustras.
Pe 6 martie, autorii s-au deplasat pe raza mun. Constanța de unde, folosindu-se de banii sustrași, au achiziționat trei autoturisme, acestea fiind ridicate în vederea confiscării de către organul de urmărire penală.
Cu sprijinul scafandrilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Delta” al Județului Tulcea, au fost efectuate căutări în apele lacului Ciuperca, fiind identificată și recuperată caseta de valori sustrasă, în interiorul căreia au fost identificate documente aparținând societății comerciale păgubite. Cei 4 au fost reținuți în baza unei ordonanțe de reținere pentru o perioadă de 24 ore, iar Judecătoria Tulcea a emis pe numele celor 4 tineri mandate de arestare preventivă. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a celor patru inculpați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here