Fostul acționar al FC Dinamo, VASILE TURCU, a murit

0
1513

Decesul lui Vasile Turcu a fost declarat azi-noapte, la orele 2.00, de către medicii Spitalului Floreasca, unde omul de afaceri a fost adus în comă, în urmă cu 8 zile.

Poliția Capitalei a fost sesizată pe 1 martie că Vasile Turcu a fost găsit de soția sa și de o menajeră la scurt timp după ce a încercat să se sinucidă prin spânzurare, la vila sa din centrul Capitalei. Echipajul medical ajuns imediat la fața locului a reușit în prima fază resuscitarea sa și l-a transportat imediat la spital pe fostul acționar de la Dinamo, dar starea lui a rămas extrem de gravă, fiind intubat și ventilat mecanic.

În ciuda tuturor eforturilor depuse de doctori, Turcu a intrat în moarte cerebrală și, în cursul nopții trecute, decesul său a fost anunțat oficial.

Vasile Turcu s-a născut pe 11 august 1954, în comuna Hudești, județul Botoșani. El a deținut grupul de firme Romconstruct, iar în anul 2010, averea sa depășise 130 de milioane de euro, ceea ce l-a situat pe locul 57 în topul celor mai bogați români.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 7 =