Alimentarea centralizată cu apă caldă şi căldură ameninţată de liberalizarea preţului gazelor, afirmă deputatul Iulian Iancu

0
1153

În cadrul unui forum organizat la Bucureşti şi intitulat „Strategia Energetică a Capitalei”, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, şi-a exprimat convingerea că o liberalizare totală a prețului gazelor naturale cu patru ani înainte de vreme va pune pe butuci orice discuție privind salvarea sistemelor centralizate de alimentare cu apă caldă și căldură: „Noi am plecat de la 325 de sisteme centralizate de alimentare cu căldură și mai sunt azi 64 și, în permanență, pierderea de consumatori continuă. Suntem la momentul în care noi discutăm, în aceste zile, de liberalizarea totală a prețului la gaze naturale cu patru ani înainte de vreme și punem pe butuci orice discuție de acest fel pe care o facem noi astăzi, la nivelul autorităților locale, de a salva sistemele centralizate de alimentare cu apă caldă și căldură”.

Deputatul Iulian Iancu crede că, în timp ce alte ţări puternic dezvoltate ale Europei sunt foarte preocupate de protejarea consumatorilor casnici, o eventuală liberalizare pripită a preţului gazelor poate avea un impact foarte mare asupra populaţiei României: „Suntem noi o excepție în Uniunea Europeană? Polonia are termen anul 2024 de liberalizare. Germania, Anglia și Franța folosesc și astăzi scheme de susținere a consumatorului casnic. Avem noi salariile de zece ori mai mari decât ale nemților și ne permitem să trecem la o liberalizare subită, peste noapte, a prețului la gazele naturale? Avem puse în funcțiune scheme și sisteme de funcționare ale unei piețe de gaze care să permită să intru pe platformă să aleg de la orice furnizor cantități de gaze? Nu am niciuna dintre aceste pârghii. Riscul este maxim. În ce tip de piață suntem aruncați, cu doi producători care au 93% cotă de piață în România. Astăzi, dacă intrați pe site-ul Enel, veți vedea că ei sunt și furnizori de gaze și fac achiziții de gaze la prețul de 87,5 lei. Cât este gazul astăzi la consumatorul casnic? 60 de lei. Facem o creștere de 25% numai uitându-ne acum pe un site să vedem în ce pericol suntem aruncați?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + = 10