PRIMARUL PSD DE IAŞI, MIHAI CHIRICA, RĂMÂNE FĂRĂ FUNCŢIILE DIN PARTID

0
1377

Comitetul Executiv Naţional al PSD întrunit astăzi a hotărât, în unanimitate, ca primarul social-democrat de la Iaşi să fie eliberat din funcţiile deţinute în partid: aceea de preşedinte al PSD Iaşi şi de vicepreşedinte la nivel central al formaţiunii.

Decizia C.Ex.N al PSD vine după ce, în ultimele săptămâni marcate de uriaşele proteste de stradă generate de adoptarea pe furiş a Ordonanţei de Guvern nr. 13 privind modificarea Codurilor Penale, Mihai Chirică a reproşat în repetate rânduri conducerii partidului că ignoră vocea românilor care au cerut puterii politice renunţarea la proiectele prin care, în opinia oamenilor, nu au avut decât un singur scop: albirea dosarelor unor politicieni care au încălcat legea.

La ieşirea din sala unde a avut loc şedinţa C.Ex.N al PSD, Mihai Chirică a declarat: „Eu sunt dezamăgit pentru că s-au spus foarte multe lucruri neadevărate față de ieșirile mele publice, care au fost repetate, în condițiile în care, de exemplu, pe anumite fluxuri de știri se dădeau anumite concluzii ale ședinței. La noi, a mai durat cel puțin o oră și jumătate. Deci a fost un act de dezinformare a președintelui partidului, în ceea ce privește atacul meu asupra PSD, asupra Guvernului Grindeanu, care nu s-a întâmplat niciodată. Sunt convins că au contribuit mai mulți acolo și asta este situația mea acum. În ceea ce mă privește, proiectele Iașiului sunt deosebit de importante. (…) Sunt primarul municipiului Iași, am o comunitate de reprezentat în continuare, o voi face cu cinste”, a arătat Chirica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 11 = 18