UPDATE – IOHANNIS LA ŞEDINŢA DIICOT: ROMÂNIA LA RĂSCRUCE; AVEM DE ALES ÎNTRE DRUMUL DEMOCRAŢIEI ŞI CEL AL CORUPŢIEI

0
1411

Într-un scurt discurs ţinut astăzi la şedinţa de prezentare a bilanţului activităţii pe 2016 a DIICOT, preşedintele României, Klaus Iohannis, nu a uitat să reamintească efectele nocive pe care, în opinia sa, le-ar fi avut adoptarea de către Guvern a ordonanţei privind modificarea Codurilor penale: „Recentele inițiative ale Executivului în ceea ce privește modificarea legislației penale ar fi avut drept consecință nu numai scăderea în intensitate a luptei anticorupție, ci și repercusiuni grave și asupra spețelor aflate în competența DIICOT”, a afirmat Iohannis.

Preşedintele României a ţinut să aducă aprecieri modului ferm în care DIICOT a reacţionat faţă de încercarea Executivului de dezincriminare a abuzului în serviciu, cu referire la punctul de vedere exprimat public de DIICOT, conform căruia „adoptarea unor asemenea acte normative ar crește riscul apariției unor condiții favorizante pentru fenomenele infracționale”.

Tot în cadrul discursului ţinut la bilanţul DIICOT, Klaus Iohannis a mai afirmat că „România se află într-un moment de răscruce și împreună trebuie să decidem pe ce drum vom merge de acum înainte: pe drumul democrației, statului de drept și al justiției independente, sau pe drumul corupției, lipsei de profesionalism și al abuzurilor instituționale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

79 + = 86