DNA: UN NOU DOSAR PENAL PENTRU RETROCEDĂRI ILEGALE, CU UN PREJUDICIU DE 20 MILIOANE DE EURO

0
589
Sediul DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au deschis un nou dosar privind o retrocedare ilegală făcută în județul Bistrița și în urma căreia statul român ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 20 milioane de euro. În acest caz, la DNA au sosit pentru audieri fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții, Ana Maria Topoliceanu, și omul de afaceri Mihai Rotaru, acționar la Universitatea Craiova.

Numele lui Mihai Rotaru și implicarea lui în retrocedări ilegale de terenuri a devenit mai cunoscut publicului după implicarea sa în dosarul în care se spunea că, în 2010, i-ar fi dat suma de 600.000 de euro deputatului PDL Ioan Oltean într-o biserică din Chitila. Conform procurorilor, Rotaru ar fi cumpărat cu 750.000 de euro drepturile litigioase ale unei persoane asupra unui teren de peste 6 hectare din municipiul Pitești, pe care acea persoană (moștenitor) se străduia să-l obțină de 8 ani de zile. În acest caz, se pare că banii pe care Rotaru – prin intermediul șoferului său – i-ar fi dat lui Ioan Oltean au avut ca scop implicarea politicianului în despăgubirea afaceristului. La doar câteva luni după ce Rotaru cumpărase drepturile litigioase asupra terenului din Pitești, 8 membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat în regim de urgență un raport prin care terenul respectiv era evaluat la o valoare de 10 ori mai mare decât cea inițială, despăgubirea fiind acordată în timp record omului de afaceri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here